Poezie Nichita Stănescu

Cerc să mă întind și Daimonul urlă că mă culc pe el, întind brațul și Daimonul meu urlă că îl pălmuiesc. Alerg, – și Daimonul meu urlă că pe el alerg. Stau, – și Daimonul meu urlă că pe el

Căzusem strâmb cu verbul peste orizont că l-am făcut să fie-n două, ca bucile unui copil de înger pe mare-atunci când plouă. Ce ploaie mai ploua pe mare și cât de mult, tu n-ai să știi, eu îmi doream să

Vai mie, am spus, de sunt cuvintele doar umbra gurii mele! Vai mie, am strigat, în timp ce capul îmi cădea în coșul cel împletit de rafie, de o țărancă, și iute retezat de pudicul călău. Pe pielea mea, brusc,

Ia cunoştinţa că pot ucide, că pot zdrobi cu călcâiul capul suav al stelei răsărinde şi placide, din pricina căreia am devenit zugrav! Ia cunoştinţa că nu am milă de mine, că sângele meu mi-l amestec cu mestecenii! Grabnic ţi-aduc

Nu curge din el ceea ce vrei să curgă din el! Nu cade din el ceea ce vrei să cadă din el! Nu moare în el ceea ce vrei să moară în el, împărate! Roata îi rupe carnea și carnea

Își încurcase între coastele mele aripa un vultur care credea că el cântă. Mi-a dat sângele pe gură, iar ochiul mi-era o băltoacă. -Nu, am strigat la el, harfă e numai și numai orizontul, nu pieptul meu de os și

Alerg nebun și singur și în patru labe, să văd unde îl duc ca să-l îngroape. Au vrut în munți, dar munții nu aveau locuri, au vrut într-un copil fugit din jocuri, au vrut în îngere, în vulture, în raza

O subțiasem strângând-o cu brațul drept de coasta mea, cădeam cu respirarea peste ea, o adumbream cu umbra vorbei ce eram, pe toată eu o albăstream când steaua cea din raze ne-a trezit pe jumătate oameni, jumătate mit trăiam de

Mi-am furat trupul de copil, l-am înfăşat şi l-am pus într-un coş împletit, – şi l-am azvârlit în fluviu să se ducă şi să moară în deltă. Nenorocitul, tristul şi tragicul de pescar milos mi-a venit cu el în braţe

Gândacul acela ciudat avea trei capete în șir unul după altul. Privindu-l, m-am înspăimântat de neretezare. Mi-am zis atunci de mine că de ce aș fi firesc, când nu sunt, – și-am zis atuncea că de ce – ar fi