Poezie Nichita Stănescu

Eu o iubesc, dar ea nu stie; mult prea copil, mult prea copilarie rezida-n trupul ei de lapte si in frumoasa cifra sapte si in frumosul brad ninsos si-n mult prea albul, tandrul os, si in prea multa reverie care

Ce-ar fi să destupăm iepurele cum destupăm sticla să turnăm în pahare iepurele roşu. Ce-ar fi să destupăm copacul şi să lăsăm să curgă pe jos alcoolul lui. Ah, după ce am băut o piatră aş putea în fine să

Un sunet ma înconjura şi ma ducea cu el pe peasupra oraşului, departe, pe sub norul cerului strabatut de fâşii alunecatoare de noapte. Voci joase vorbeau atât de incet încât adormeam şi ma trezeam între doua vocale, partea nevazuta a

Pe un pod de farmec adesea am trecut întins între o frunză şi adierea ei aproape balerin pe cântecul tăcut un fel de doi legând pe unul cu un trei. Adeseori eu am trecut pe podul drept de nevăzut în

Nu trebuie înţelese sentimentele, – ele trebuie să fie trăite. Nu trebuie înţeleşi porcii, – ei trebuie să fie mâncaţi. Nu trebuie înţelese florile, – ele trebuie să fie mirosite. Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea, – lăsaţi-o pe ea

E tare frig, amarnic frig divin senin de sticlă și pomii suri cu ramul gol reînfloresc pe ziduri Resfiră vântul zurgălăi lipind pe geam petale pitici voinici în aer dau cu lăncii de mătase Prin vine sau aev-n gând petrece

O vreme de argint masiv pe-alocuri innegrit de vreme, tintat cu sori, metalic tiv, la orizont scrasneste, geme Copacii de argint, tacand, din crengile de-argint, oprite, nemailovind, nemaisunand nici ore-ovale nici clipite par, cum ii intalnesti, asa, explozii impietrite, surde,

Pentru că înot și zbor în sus, abia mă mai ajung din urmă amintirile ca niște bule de aer, undele mișcătoare. …Globuri străvezii, globuri reci, luminate și întunecate, azvârlindu-mi pe grumaz câte un trup de-al meu neimplinit, rămas din adolescență…

Aş ciocăni cu unghia pâna când n-aş mai avea unghie, şi cu degetul până când mi s-ar toci. Dar a venit la mine orbul şi mi-a spus: ”Lasă-ţi, frate, unghia-n pace, dacă ai cumva un ochi în vârful ei, de

Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi atât de destinşi, că portocalie pe chip le răsare faţa dintâi cea din copilărie. Singur plantonul e treaz şi-i priveşte în tăcere. Peste odihna lor, azi el are putere. Îi veghează privindu-i pe rând