Eu am trăit o stea îndepărtată cu reci dulăi lătrând în raza ei, sub frunza nevăzută dar înfiorată cap, trunchi şi membre, devenirăm trei. Tăiat de numai lama unui fost cuvânt vorbit frumos în marţiană de mult încorporatul gând care
Potcoavă – Nichita Stănescu
Nu mai emiţi nimic, nu mai primesc semnale ori poate nu mă mai gândeşti, ori poate tu l-ai şters dintre vocale i-ha, i-ha, la vechi caleşti pe calul dumitale. Nu te mai culci peste timpanul meu, nici goana nu-mi mai
Poveste sentimentală – Nichita Stănescu
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu – la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi
Prăbușirea unui vultur într-un om – Nichita Stănescu
M-a izbit vulturul prăbuşindu-mi-se pe umăr. Clonţul lui mi-a luat aerul din plămâni,- treaz fiind încă, m-am trezit cu lăuntrul meu plin de zburătoarele cerului. Ferească-mă, să stea şi cerul cu stele în mine. Prea puţină mi-e viaţa, încât dau
Prescriere – Nichita Stănescu
Nu sunt vinovat că nu mai sunt acelaşi. M-am vindecat de răni când rănile mi s-au vindecat de trup, de durerea lor de a avea un trup.
Preşedintele Baudelaire – Nichita Stănescu
Bolnav m-am dus la preşedintele Baudelaire, Saturn îmi trecuse prin zodie şi disperat că absintul e interzis în localuri şi că, în genere, nici nu se mai fabrică locuiam într-un spaţiu de clor şi adeseori, scăpând frânele existenţei, lăsam să
Presentiment – Nichita Stănescu
Nu ninge cand e foarte frig. Nu ploua cand e foarte cald. Nu vin cuvintele cand te nasti. Nu vine anul nou cand mori. Nu pentru vedere este lumina. Nu pentru mit sunt zeii! Nu pentru timp sunt stelele Nu
Primăvară – Nichita Stănescu
Primejdii dulci alcãtuind sub gene, mi te ivesti istovitor de dulce cu sânii bulbucati zvâcnind sã culce pe ei sãrutul lutului, alene. Te stingi încet din mine, iarã sub piept loveste-n caldarâm o minge si ziua pe trotuare se prelinge,
Prin gard – Nichita Stănescu
–Haai cu tro-ti-ne-ta… taa… ne jucăm la mine-n curte sub salcâm. Din bețe scurte, din carton și tinichea, sfoară, cretă, geam și clei, bile și nisip și pietre, facem o căăsuțăă… Petre, vrei? …Dacă vii îl chem pe Stan! …Hai
Prinţul căzând de pe cal – Nichita Stănescu
Prinţul căzând de pe cal striveşte-n cădere un înger. E sentimentul total pentru care azi sânger. E steaua cea rea, e steaua cea gri, e steaua cea verde, marele A şi marele I azi mă vor pierde. Însă spun totul,