Eseu
Respirări
Gem făr` s-o ştiu şi mi-s egale
toate (Mihai Beniuc)
I
Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor.
II
Fixarea într-un stat anume, cu anumite graniţe, a îngăduit mai întâi sentimentelor şi apoi numelui lor să se revadă prin cuvinte.
III
Cuvintele sunt revederi dureroase ale sentimentelor.
IV
De peste o mie de ani (rotiri leneşe ale pământului în jurului soarelui) nu a mai apărut nici o limbă nouă.
V
Trebuie să te foarte mori ca să te foarte strigi. Strigătul leneş prelungeşte braţul rupt.
Strigătul oprit e însuşi cuvântul.
VI
Cuvintele sunt trupurile moarte ale celor care n-au murit. Adică ale tuturor înaintaşilor noştri.
VII
Când numărul celor morţi va fi mai mic decât numărul celor vii, – nu vom mai avea cuvinte, ci vom avea numai fiinţe, şi aceasta va fi bine.
VIII
Limba, vorbirea, cuvintele sunt un fel de arce ale lui Noe. Mai potop decât viaţa nu cred să ne acopere altceva ca dânsa.
IX
A ţine curată o limbă înseamnă a o spăla cu însăşi existenţa noastră.
X
Până când şi piatra vorbeşte.
XI
Să ţinem locului limba noastră, – ca să se vorbească rostindu-ne ca pe nişte pietre.
XII
Numele celui viu este acelaşi cu numele celui mort. Se schimbă după gură numai pronunţarea numelui.
XIII
Gura noastră este pricina târzie a sufletului nostru. Să căutăm nu lumina stelelor, ci gura lor.
XIV
Foamea, câmpul magnetic, greutatea târziu au născut cuvinte.
XV
La mine în suflet şi pe limbă se numesc România.
La alţii, – engleza, piatra, tristeţea, continentul, raza.
La şi mai alţii, – viaţa.
(Nichita Stănescu Respirări, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1982, cap. Scrisori de dragoste)