Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea
să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai
un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori.
Pietrificat, auzul în romburi şi ovale ferigă e în stratul de grafit.
Un fierăstrău cu dinţi de lucie
răcoare se-afundă-n trunchiul lui necontenit.
Mişcarea rece, sacadată
e dinainte înapoi,
cu dinţi de fierăstrău muşcând se-arată,
reci, amintirile din noi.
Un arc de întuneric aplec câteodată
şi o durere rece mă face să-l dezdoi.
Amintindu-mi de război – Nichita Stănescu