Mă aminteam născut de altă mamă,
de altă frunză desfrunzită mă umbream
şi înnegream roşia rană
cu gingăşia unui ram
de care nu s-a spânzurat
mai niciodată vreun soldat
şi s-a lăsat prelungă şi-n neştire
umbra mea lungă, cine-o ştie?
care la rândul ei căzu
pe nu ştiu ce
pe nu ştiu cum
mai peste câmp
mai peste drum
mai pe sub roţi
mai peste dealuri…
Amintiri din altă toamnă – Nichita Stănescu