Cuvântul moare în tăcere
Se sbate înjunghiat de vis
şi vrea bacşiş şi vrea durere,
şi-ntinde pumnul drept, deschis
Atâta aur pe icoane
prea în zadar s-a spălăcit,
căci găozarii cu plocoane
abia acum au conăcit
Şi-şi geme-n sine universul
beţia stearpă de haşiş
Mă doare surd,
mă taie versul
cum simţi nevoia să te pişi.
Ars poetica. din Argotice, 1955 – Nichita Stănescu