El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.
O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.
Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!
Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.
Au făcut chip al tău din piatră,
dar piatra e laşă,
şi-ascunde în ea
naşteri de statui fără braţe.
Au făcut un chip al tău din cuvinte,
te-au desenat inimă
şi ţi-au dat forma lui A.
El îmi spuse:
scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitv de a înţelege, de a opri
mişcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
şi mişcătoare
şi zbătându-se
şi pierită de frica morţii.
Eu i-am spus:
sunt multe păduri şi mi-e foame,
de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.
Eu i-am spus:
am pus capcane la începutul pădurii,
din A şi din A.
Acum stau la o oarecare depărtare
şi aştept prinderea hranei mele.
El m-a auzit. El a tăcut.