Mă băuseşi de privire
îmi lăsaseşi ochiul gol
şi m-ai domolit în aer
pasăre fără de zbor,
iar de frigurile toate
cele a zăpezilor
m-ai lăsat fără de moarte
înnoptând amiezelor.
Şi ai pus atunci în cruce
păsări multe-ntretăiate
de aş sta şi tot m-aş duce
să mă schimb în vietate,
în ceva ce mai există
alergând pe câmp sălbatic
cu ochi de vedere tristă
şi apatic,
de m-aş duce oho-ho
într-un nici un încotro.
Cântec (3) – Nichita Stănescu