O să fugă câmpul înapoi,
către ieri, către alaltăieri.
Tu ai să stai la o fereastră de tren
si ai să spui: uite
acum o lună am găsit un epolet,
acum un an, o sabie ruptă!
O sa fugă înapoi câmpia
către acum doi ani,
iar tu, care stai la o fereastră de tren,
ai să spui, uite,
când erai copil, mi-amintesc,
i-am găsit craniul într-un șanț.
Desigur, am trecut
fără să-l privesc prea atentă.
Maine (ai sa spui) îl iubeam;
poimâine, poate poimâine îl țineam
de braț,
peste un an, ah, peste un an
mă căsătorisem cu el.
Dar ce Dumnezeu? unde mi s-a
risipit soldatul?
Cum de s-a ascuns atât de bine
în ieri și în mâine
încât nu-l mai poți găsi nicăieri?
O să fugă câmpul înapoi
către ieri, către alaltăieri,
către mâine, către poimâine.
Tu ai sa stai la o fereastra de tren
si ai sa spui: uite,
răsare luna, uite,
răsare inima, uite,
răsare moartea, uite,
răsare însusi răsăritul, uite,
răsare însusi răsăritul răsăritului.
Cântec de drum – Nichita Stănescu