Cântec singur II – Nichita Stănescu

Te-am hotârât cu ochii negri,
deci fie noapte-ncercânatâ!

…rămas departe, printre crenge,
mă cheamă gândul tău de fată.

Le-ai adunat în ochi cuvinte
neștirilor nepângărite…

Tâlhar hoinar, cu văz albastru
și nins pe umeri de clipite,
mă-ntorc, fugit din munti, să mângâi
făptura umbrelor păgână,
ce-alene luna pețitoare
ți-a îngânat-o pe țărână

și nălucirile de sânge
pe valea nopților s-or pierde,
doinindu-ți lin un cântec singur
“Hei, frunza verde…
…frunza verde…”