Poezie Nichita Stănescu

Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintîi Iarăşi ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce poartă tot arginţi şi-arginţi de salbă, îngropaţi sub căpătîi Să descălecăm, degeaba fugărim caii întruna înspre taina îngropată sub

zeitate melodioasă, subţire, ca să-mi trec inelul braţului meu în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget. O, revărsare de mirosuri suave; alergare de iepuri; albine de ziuă; lină topire de lumi a gheţii! Alunecare a pletelor, geamănă cu singurătatea

Ce fel de tren marfar eşti tu dacă ţi-e trupul meu şină de carne; Ce fel de măr eşti tu dacă ţi-e ramură viaţa mea? Eu locuiesc într-un tril de privighetoare Dorm cu ceafa pe nota Do şi-mi încălţ piciorul

De tunete turbate or răbufni din nouri sau de-ar fi doar ecouri e inima-mi ce bate De picuri mari și grele or începea să plouă sau de-ar fi numai rouă sunt lacrimile mele. Dar… paparude, cin’să le pună-n drum să

Când bilețele dulci îndrugi l-al tău iubit, mândruțo, oare tu te-ai întrebat vreodată cam ce-ar putea să facă un flecușteț de fată C-o scrisorică celui ce o a primit? Tot sărutând nebun un strâmb autograf într-un moment el totul îndrăgit-a

pentru cele două picături de rouă (să mi-o publice postum) Când marea își varsă din sine amarul și peștele cresc valuri și-atâta, iubită… de vrei izgonește-le. Când piscul văiugii își plânge în fulger fărâmele Cad așchii de stâncă, iubită… de-ți

E toamnă. Marea bate-n țărmul ud Și furioase valurile-njură Bolborosiri de spume se aud și cerul e mânjit cu nori de zgură. Sunt multe ceasuri și e încă ziuă pe nisipul țărmului pustiu Și rece suflă vântul și-n târziu și

Mocnind tăciuni ascunși în scrum, pe coarda lirei să-i frământe s-a dus poetul deci să cânte în codrul trist de lângă drum. Tocată-n deal la vechiul schit se zbătea-n ecouri piua era un cer senin ca ziua de parcă zorii-ar

56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos! Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor speria de arama mea rasturnata, dar mai degraba am sa te pierd, adolescenta, fruct trecator al toamnei, la un ospat Si

Elefantul vrea să fie elefant, viermele trăieşte numai ca să fie vierme, În ocean mi-am pus piciorul meu atlant şi rază de la stele. Ce caut aicea, în acest de răi plin de mirosuri, de văzduhuri, eram mai bine cînd