Pe când abia se vede a soarelui lumină În vârful unui munte, pe fruntea unui nor, Şi zefirul mai rece începe de suspină Prin frunze, pe câmpie cevaşi mai tărişor ; Pe-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot
Marșul – Vasile Cârlova
Dragii mei copii războinici, ascultare mumii dați, Iată vreme, mic și mare armele s-înbrățișați, Strigînd toți c-o glăsuire, Spre a mumii fericire S-alergăm de obște frați. Cerul vouă vă deschide un drum foarte lăudat, Ca să mergeți cu pas mare
Păstorul întristat – Vasile Cârlova
Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire cu glas duios Cânta din fluier jos pă verdeață, Sub umbră deasă de pom stufos. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul
Rugăciune – Vasile Cârlova
Fiinţă naltă, lungă vedere, Izvor puternic de mângâiere, Pavăză sfântă astui pământ! Dă ascultare, nu-ţi fie silă, Unui glas jalnic, ce cere milă, Ce a se plânge are cuvânt. Nu se cuvine a se răpune În vânt ca fumul o
Ruinurile Târgoviștii – Vasile Cârlova
O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i s-a dat de sus, În