Ca hogea Nastratin isteţ la minte Şi mucalit, poznaş precum Păcală, Din orice vorbă el făcea zicală, Trăgea, din orice fapt, învăţăminte. În luminiţa de opaiţ, cu migală Scria şi dăscălea pe-un blid de linte. Sărac şi singur, cine să-l
Copilărie – Victor Eftimiu
Când văd pe maidane copiii zvârlind Cu grele buhoaie în rontul de bile, Sau alţii, ochind în arşice cu ichiuri de plumb, Sau alţii, cercându-şi norocul la groapa cu nuci; Când văd pe maidane copiii zburdând, Sărind şi ţipând sau
Crizanteme – Victor Eftimiu
Aşteaptă-mă diseară la fereastră Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare … Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme, Să-mpodobim iubirea care moare … Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme … Sunt flori târzii, sunt florile din urmă, În viaţa
Cu morile de vânt… – Victor Eftimiu
Cu morile de vânt, cu Dulcineea Luptând, iubit, cumpliut, dar fără ură. Apoteoză anii mei trecură, Îmi știe universul epopeea. Cu zâmbetul pe frunte și pe gură, Am adorat, am preamărit femeia… O, tu, ce mi-ai rămas o viață, feea
De nu mă poţi iubi … – Victor Eftimiu
De nu mă poţi iubi, frumoaso, – Căci altul ţi-e stăpân pe veci – De ce, când te-ntâlnesc în cale O clipă – ochii nu ţi-i pleci ? De nu mă poţi iubi, frumoaso, Întoarce-ţi ochii de la mine ;
Departe, cine ştie … – Victor Eftimiu
Departe, cine ştie în ce oraş ploios Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine, Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros – Departe … cine ştie în ce oraş ploios … Cu fruntea sprijinită pe degetele pale În ochii
Eu ştiu că mă iubeşti… – Victor Eftimiu
Eu ştiu că mă iubeşti, frumoaso, De ce-mi trimiţi surâsuri reci? Ah, nepăsarea asta las-o De nu vrei să mă pierzi pe veci. De vrei o viaţă să te-ascult Arată-ţi dragostea întreagă : Cu cât mă vei iubi mai mult,
Murim şi noi … – Victor Eftimiu
Cu fiecare dintre cei De care moartea ne desparte, Murim şi noi – lăsând o parte În fiecare dintre ei … Imagini … gânduri … doruri … vise Adorm în stinsele priviri, Un cer întreg de amintiri În pleoapele pe
Marea – Victor Eftimiu
Neţărmuita mare se frământă, Eternă pregătire de furtună Se-nalţă-n trombe, duduie, detună Şi-n colcăit de spumă se-nvestmântă. Şi-aşa, mereu, de mii de ani, nebună Cu însăşi ea luându-se la trântă, Pe rând biruitoare şi înfrântă Îşi macină neliniştea străbună. Când
Nu le-asculta – Victor Eftimiu
Sunt drumuri albe, luminate, Şi verzi coline-n calea ta, Te cheamă vii înciorchinate, Fântâni de-azur … Nu le-asculta ! Pe drumul drept, mergi înainte – Aruncă-ţi umbra-n asfinţit ; Sub paşi ai lespezi de morminte, Colea un templu mistuit. Nu