Cu morile de vânt… – Victor Eftimiu

Cu morile de vânt, cu Dulcineea
Luptând, iubit, cumpliut, dar fără ură.
Apoteoză anii mei trecură,
Îmi știe universul epopeea.

Cu zâmbetul pe frunte și pe gură,
Am adorat, am preamărit femeia…
O, tu, ce mi-ai rămas o viață, feea
Înseninează trista mea figură!

Am ocrotit orfanul și lăhuza,
Și dacă o nălucă-mi fuse muza
Și Rozinanta mea de-a fost mârțoagă,

Răspundeți voi, ce-n glume și batjocuri,
Din idealul meu făcurăți jocuri,
Vă pomenește, oare, vreo hârțoagă?