Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
şi nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieţii mele şi vieţii lui “Sunt”.

În teritoriul ochiului meu violent,
îţi ridic palat albastru de cuvinte,
însumi prin însumi, – curent
electrocutat nu se mai simte.

Las această clădire de vid
locuită de fantome de flori,
oglindită-n al vorbirii lichid
şi în fiori…

Dulciferarea legii – Nichita Stănescu