Îngeri nefericitisi trişti
care-mi explodaţi în vedere sângele vostru aerian
cum simunul.
Voi, care mă smulgeti dintr-o tăcere
făcându-mă din bun nebun,
nu mă mai înlocuiţi, voi sânge,
cum rază dintr-o stea ce nu există.
Din nou voi râdeţi
precând mama mea iar plânge tristă, –
eu nu sunt voi, eu nu sunt voi, eu nu sunt voi
şi nici privirea unui ochi de zeu nu sunt.
Lăsaţi-mă să fiu ce sunt, – noroi
pe globul de pământ.
Nu mai dormiţi în mine voi, –
lăsaţi-mă.

Împotriva nu ştiu cui – Nichita Stănescu