Munții – Nichita Stănescu

Bătură în zăpadă lupii
cu pas înfipt, talanţi şi rupii
în ceasul ăsta, când nu ştie
noptirea-n crenge să se împle
Imi urlă lupii-ncinşi sub tample
ceas sângeros de haiducie
Muierea mea cernită-n plete
hai, dă-mi paharul plin: mi-e sete!
Strămoşii se rostesc în mine
cu sfârcul aspru-al munţilor,
tânjit şi ars în ochii lor
cu doine prăvălite-n vine…

Pieptis, ferelnic, drept, pe laturi,
în stânca linsă de omături
tot urcă, urcă amărui,
şi mersul singur se ogoaie
legat de mâini şi de turloaie
cu funiile vântului

Păroşi, înneguraţi şi goi
încremenesc aşa, şuvoi,
la pieptul dur al sfintei doici
cu scoici în el şi ierburi multe,
căzuţi în brânci să mai asculte
odată, mările în scoici…

Vineri, 12 August 1955, Ploieşti