Cât de rau esti, Doamne, Doamne!
Tu ma-ntrebi grabit si-aprins,
Daca te-am iubit vreodata?
Ce-i cu tine? Ce te-a prins?
Dac-as sti, eu ti-as raspunde;
Cum sa stiu, ca n-am de unde!
Eu la asta niciodata
N-am gândit cu dinadins.
Tu ma stii. Eu râd într-una,
Numai de glumit ma tiu –
Ei, dar când ma-ntrebi de-acestea
Parc-as vrea sa nu mai fiu!
Lumea de dureri e plina,
Calea vietii mi-e straina;
Tot asa-mi vorbeste mama,
Iar eu, biata, ce sa stiu?
Eu cu drag te vad la hora,
Ochii tai si toate-mi plac;
Orice-mi zici tu, nu ma supar,
Si cu orice faci, ma-mpac.
Dar sa stam târziu în noapte
Tainuind iubirea-n soapte
Si sa te sarut — ei, asta!
N-am putere sa o fac!
Nu mi-am dat anume seama
Niciodata, viata ce-i!
De-mi zici «draga», râd cu hohot,
Ascunzând obrajii mei.
Tu te superi dintr-o data,
Ma faci proasta si-ngâmfata,
M-ameninti, c-o rupi cu mine –
Rau ce esti! si multe vrei!
O, de m-ai lasa vreodata,
De-ai fugi si m-ai lasa,
Din gradina maicii tale
Eu o floare mi-as fura
Si-as purta-o-n sân, o cruce!
Când s-ar vestezi, m-as duce
Sa te fur apoi pe tine;
Nimanui nu te-as mai da!
Mai asteapta! Cui dai biruri,
Dac-astepti ce ti-e iubit?
Sa zic da, nu-mi vine bine
Pâna când nu m-am gândit;
Sa zic nu? As zice toate,
Numai asta nu se poate;
Parc-as plânge viata toata
Dac-as sti, ca te-am mâhnit.
Ei, acum ghiceste singur
De te am eu drag ori nu?
Sa mi-o spui de alta data,
C-as rosi, sa-mi spui acu –
Cumpaneste bine toate,
Pâna mâine te socoate;
Si de vei ghici, tu-mi spune,
Si voi zice cum zici tu!