Vai mie, am spus,
de sunt cuvintele doar umbra gurii mele!
Vai mie, am strigat,
în timp ce capul îmi cădea în coșul
cel împletit de rafie, de o țărancă,
și iute retezat
de pudicul călău.

Pe pielea mea, brusc, se făcuse toamnă
și dintre omoplați o aripă de umbră
păscuse iarba ca și cum
cuvintele ar fi o ură.

Nod 18 – Nichita Stănescu