Alerg nebun și singur
și în patru labe,
să văd unde îl duc ca să-l îngroape.
Au vrut în munți, dar munții nu aveau locuri,
au vrut într-un copil fugit din jocuri,
au vrut în îngere, în vulture,
în raza care stelele o scutură,
într-un pavaj, într-o lăută, –
pavajul era plin iar ea umplută, –
în valul cel părăsitor,
dar pescărușii unde mor?
Alerg în patru labe și nebun,
schelăcăi, latru după el acum,
mi-e inima prea mică să-l îngrop în ea,
ureche mi-e prea surdă
pentru îngerimea sa!
Alerg în patru labe și schelăcăi,
latru, urlu, –
se prăbușește-n catedrală turnul
cel răsucit și idolatru.
Alerg în patru labe după el!
nu-l îngropați niciunde
urlu, strig,
mai așteptați vreo zăpadă
vreun frig
sau din cocoși un cucurig!

Nod 21- Mozart și câinele spaniol – Nichita Stănescu