Nod 22 – Nichita Stănescu

O subțiasem strângând-o cu brațul drept
de coasta mea,
cădeam cu respirarea peste ea,
o adumbream cu umbra vorbei ce eram,
pe toată eu o albăstream
când steaua cea din raze ne-a trezit
pe jumătate oameni,
jumătate mit
trăiam de parcă ne scriam,
de primăvara verde ne toceam,
iară de toamna aurie
ca prin al simțurilor geam,
mai ne vedeam,
mai nu ne mai vedeam,
și mai trăiam, trăiam, trăiam,
și mai muream, muream, muream.