e-lectura

Cu perdelele lăsate, Şed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Ţârâiesc încet ca greieri Printre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Şi se

Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele – Noapte bună! Doar izvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm şi florile-n grădină – Dormi în pace! Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce –

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Dar şi mai

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm, Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari şi mână rece. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi, Privirea ta asupra mea se plece,

Pișcată-ți este mâna ta de streche, De miști în veci condeiul pe hârtie ­ Durează-un șir sau fabrică o mie: Cuvinte-nouă-or fi, dar blaga veche. Ce are-n gând un om, aceea scrie, Nimica nou tu n-ai de spus, Ureche, Cu

Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţe, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sânu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munţi rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba

Stai deasupră-mi, ochi de întuneric, Cu putere mă pătrunde-acu ­ Serioasă, blândă, visătoare, Neadâncit de dulce, noapte, tu! Cu-al întunecimii tale farmec Risipește ceața lumii reci, Să te simt plutind deasupra vieții-mi, Singuratic, tu, în veci de veci. (după ©Nikolaus

Stam în fereasta susă Și izvoreau în taină, Cu-a lor de aur haină, A nopții stele mari. Se îmflă dinainte-mi De vânt deschisa carte Și literele-i moarte În lună joacă clar. Un râu, vezi, mișcă unda-i Cea visător-bolnavă, Un cântec

Când însuşi glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii – Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? Puterea nopţii blând însenina-vei Cu ochii mari şi purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca

Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină. Deasupra-mi crengi de arbori se întind, Crengi mari în flori de umbră mă cuprind Și vântul mișcă arborii-n grădină. Dar prin fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină.