Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva. Aici se
Suprema ardere – Lucian Blaga
Ard molcom lumânările de ceară în sfeşnice. un tâlc s-alege sibilin prin umbrele veşnice. Pe vetre şi în capiste ş-atâta jeraticul. S-aprinde ambra pentru zei, şi mirtul, sălbaticul. Şi arde untdelemnul în opăitul cu toartele, pentru vieţi ce vor veni,
Tăgăduiri – Lucian Blaga
Arbori cu crengi tăgăduitor aplecate fac scoarţă în jurul unui launtric suspin. Pe toate potecile zilei cu surâs tomnatic Cristoşi înalţi pe cruci de arin. Grele din înalţime cad ciocârlii ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor. Pe drumuri pornit
Tămâie şi fulgi – Lucian Blaga
Lumini scăpate din cuptor se zbat între pereţi. Şi trupul moale ca de în curat şi părul ţi l-ai uns peste-o cadelniţă-n tămâie, fir de fir, ca să miroşi la fel c-un patrafir. Prin sat trec sanii grele de tăceri.
Ţară – Lucian Blaga
Pe dealuri se-naltă solare podgorii albastre şi sonde. Râuri spre alte seminţii duc slava bucatelor blonde. Ţara şi-a-mpins hotarele toate până în cer. Pajuri rotesc – minutare în veşnicul ceas – peste câmp şi oier. Fluturând în vesminte de culoarea
Trei feţe – Lucian Blaga
Copilul râde: “Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!” Tânărul cântă: “Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!” Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”
Umblăm pe câmp – Lucian Blaga
Umblăm pe câmp fără popas sub zodii prin târziul ceas. Hotare, veac, tărâm s-au şters. Mai suntem noi şi-un univers. Pierdem în noapte, rând pe rând, tot ce sub noi era pământ. Şi mergem iar în gând, la pas. Un
Un om s-apleaca peste margine – Lucian Blaga
M-aplec peste margine: nu stiu -e-a marii ori a binelui gand? sufletul imi cade in adanc alunecand ca un inel dintr-un deget slabit de boala. Vino, sfarsit, asterne cenusa pe lucruri. Nici o carare nu mai e lunga, nici o
Văzduhul seminţe misca – Lucian Blaga
În ceasul acela pe-a muntelui coamă – unde-adăstarăm sub brazi, nimiciţi de arzândul albastru din clara preziua de toamnă – Tu adormiseşi pătrunsă de soare mie alături, în şură de cetini. În şuier venind din adâncuri arar ca un val
Vară – Lucian Blaga
La orizont-departe-fulgere fără glas zvâcnesc din când în cand ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pământu-ntreg e numai lan de grâu şi cantec de lăcuste. În soare spicele îşi âin la sân grăunţele ca