Cuvintele sunt pruncii pe care-i alăptăm
cu viaţa noastră.
Cuvintelor nu le place decât gloria,
sângele şi cuţitul.
Poeţii sunt taţii care nasc taţi,
sunt cei care se spintecă
de dor de muierea cuvântului.

Văd trei vulturi zburând în aer.
Dar nu-i văd cu ochii,
ci-i văd cu verbele mele.
Na, pruncule, sânge!
Ia-mă verbule, şi bea-mi timpul meu scurt!
Cât despre Madonă, te-anunţ că e liniştită.
Iisus a murit printr-o simplă răstignire.

Palatul vulturului – Nichita Stănescu