Un sunet ma înconjura şi ma ducea cu el
pe peasupra oraşului, departe,
pe sub norul cerului strabatut
de fâşii alunecatoare de noapte.
Voci joase vorbeau atât de incet
încât adormeam şi ma trezeam între doua vocale,
partea nevazuta a insului meu
iluminându-se de focuri bengale.
Ferestrele se stingeau mai multe deodata
şi-atât de iute ca-mi parea
ca se scufunda oblic în zare
memoria cu dimineţi înpietrite în ea.
Ramânea deasupra numai strigatul, numai el
ca un jet de apa nemaicazând,
dar orizontul înainte de zori ridica,
felin, pupilele verzi ale ierbii, arzând.

Pasăre trecând printr-un nor – Nichita Stănescu