Plantonul de noapte – Nichita Stănescu

Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare faţa dintâi
cea din copilărie.

Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere.

Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră, ciudoasă
… şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.