* * * Să descălecăm – Nichita Stănescu

Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintîi Iarăşi ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce poartă tot arginţi şi-arginţi de salbă, îngropaţi sub căpătîi...

* * * Eu te-am rupt pe tine din aer – Nichita Stănescu

zeitate melodioasă, subţire, ca să-mi trec inelul braţului meu în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget. O, revărsare de mirosuri suave; alergare de iepuri; albine de ziuă; lină topire...

*** – Nichita Stănescu

Ce fel de tren marfar eşti tu dacă ţi-e trupul meu şină de carne; Ce fel de măr eşti tu dacă ţi-e ramură viaţa mea? Eu locuiesc într-un tril de...

*** – Nichita Stănescu

De tunete turbate or răbufni din nouri sau de-ar fi doar ecouri e inima-mi ce bate De picuri mari și grele or începea să plouă sau de-ar fi numai rouă...

*** Când biluțele dulci… – Nichita Stănescu

Când bilețele dulci îndrugi l-al tău iubit, mândruțo, oare tu te-ai întrebat vreodată cam ce-ar putea să facă un flecușteț de fată C-o scrisorică celui ce o a primit? Tot...

*** Când marea… – Nichita Stănescu

pentru cele două picături de rouă (să mi-o publice postum) Când marea își varsă din sine amarul și peștele cresc valuri și-atâta, iubită… de vrei izgonește-le. Când piscul văiugii își...

*** E toamnă – Nichita Stănescu

E toamnă. Marea bate-n țărmul ud Și furioase valurile-njură Bolborosiri de spume se aud și cerul e mânjit cu nori de zgură. Sunt multe ceasuri și e încă ziuă pe...

***Mocnind tăciuni… – Nichita Stănescu

Mocnind tăciuni ascunși în scrum, pe coarda lirei să-i frământe s-a dus poetul deci să cânte în codrul trist de lângă drum. Tocată-n deal la vechiul schit se zbătea-n ecouri...

56 de ani – Nichita Stănescu

56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos! Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor speria de arama mea rasturnata, dar mai degraba am sa te...

A avea, -ce mizerie, a fi , -ce nenorocire – Nichita Stănescu

Elefantul vrea să fie elefant, viermele trăieşte numai ca să fie vierme, În ocean mi-am pus piciorul meu atlant şi rază de la stele. Ce caut aicea, în acest de...

A Cincea Elegie – Nichita Stănescu

N-am fost suparat niciodata pe mere ca sunt mere, pe frunze ca sunt frunze, pe umbra ca e umbra, pe pasari ca sunt pasari. Dar merele, frunzele, umbrele, pasarile s-au...

A cumpăra un câine – Nichita Stănescu

A venit îngerul şi mi-a spus: - Nu vrei să cumperi un câine? Eu nu am fost în stare să-i răspund. Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau...

A da cu pumnul in pieptul unui soldat – Nichita Stănescu

Suna a lacrima de mama cind dai cu pumnul in pieptul unui soldat, ramine strivita si albastra si orfana ceroaica ce ne-a minunat. Ramine pustie si ramine livida singeroasa noastra...

A inventa o floare – Nichita Stănescu

I Din nou mă sprijin numai de cuvinte Nu e nici o muzică să izbucnească din osul nimănui Şi nici sufletul nu are în sine liniştea potrivită orelor fericite legănate...

A mea – Nichita Stănescu

Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă, În lipsa mea ea se gândeste numai la mine, ea cea mai dragă şi cea mai aleasă dintre roabele sublime. Ei i se...

A muri în zbor – Nichita Stănescu

Brusc, pasărea a murit în zbor; ca o pupilă piezişă taie un nor. Şterge cu aripa flască steaua verde gata să nască. Suna murdar şi greoi prin aripa ei, aerul...

A patra elegie – Nichita Stănescu

Învins în afară, Evul mediu s-a retras în chiliile roşii şi albe ale sîngelui meu. În catedrala cu pereţi pulsînd, s-a retras, zvîrlind şi absorbind credincioşii întruna, într-un circuit absurd,...

A șaptea elegie – Nichita Stănescu

"Traiesc in numele pasarilor, Dar mai ales in numele zborului. Cred ca am aripi, Dar ele nu se vad."

A şasea elegie – Nichita Stănescu

Stau între doi idoli şi nu pot s-aleg pe nici unul, stau între doi idoli şi plouă mărunt, şi nu pot să aleg pe nici unul şi-n aşteptare-nlemnesc, idolii-n ploaia...

A se fi – Nichita Stănescu

Mie mi se poate da numai ceea ce pot uita. Sunt chinuit de zei pentru că ei nu-mi încredinţează propria-mi suferinţă, - ci lipsa ei, cunoscând că am avut-o, adică....

A treia elegie – Nichita Stănescu

I. Contemplare Dacă te trezeşti, iată pînă unde se poate ajunge: Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru ca un tunel, privirea se face una cu tine. Iată pînă unde poate...

A unsprezecea Elegie – Nichita Stănescu

Intrare-n muncile de primavara I Inima mai mare decît trupul, sarind din toate partile deodata si prabusindu-se din toate partile-napoi, asupra lui, ca o distrugatoare ploaie de lava, tu, continut...

Acasă – Nichita Stănescu

Acasa mea e intr-un cavant gandit de altul. Acasa mea e intr-un sarut pe care l-am gandit in alti doi adolescenti. Acasa mea este inlauntrul sagetii trase inspre zeu de...

Acasă nimanuia – Nichita Stănescu

Acasa nimanuia mi-am culcat fluturele si paianjenul. Nu va mai inmultiti, - am strigat la ei, hraniti-va cu raze! Fluture tu, sa visezi ovale! Paianjane tu, sa visezi cifra sapte!...

Această țară de vis – Nichita Stănescu

Când se va sfârsi asfaltul drumului trupul meu si trupul tau se vor face asfalt ca sa nu ramâna necalatorita aceasta tara de vis. Când vor cadea frunzele pomului, când...

Acela – Nichita Stănescu

El a venit şi mi-a spus: viaţa este o absenţă între două inexistenţe. Eu m-am uitat la el lung, i-am surâs până când am izbucnit în plâns.

Același gând – Nichita Stănescu

Fereşte-te să ai dreptate Când eşti îndrăgostit! Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice altceva! Un om...

Acest bloc de nervi – Nichita Stănescu

Acest bloc de nervi se-nvârte încet pe senile. El vine, da, vine direct dulceato, la tine. O, lasa-ma sa te iubesc cu trupul meu pe care mi l-am fost cioplit...

Acolo – Nichita Stănescu

Acolo, la locul acela înalt la subţioara aripii păsării migratoare, eu mi-am făcut biserică şi altar, unde fructele cerului, stelele se spovedesc de sămânţa lor, unde ochiul meu se spovedeşte...

Acţiunea contemplativă – Nichita Stănescu

Numai peştii se îneacă în apă numai viermii şi roboţii nu se sufocă pe pământ Subţirea pasăre devine acră nemaizburind. Izbit de fâlfâit de aripe de înger cu ochiul fi...

Acum vom sta… – Nichita Stănescu

Acum vom sta înlăuntrul unui ochi văzuţi din toate părţile. Sfera ne va-nconjura glorios deodată cu hărţile. Copaci cu vârfurile întoarse spre noi, munţi, oraşe, catedrale... Ca pe un zid...

Adio,-i ultimul sărut – Nichita Stănescu

adio,-i ultimul sărut... butuci zemoşi de cramposeie cu viţă tot,cu vană-n lut te-au fost mustit din bobi,femeie... s-au dus în vânt nescrise cărţi prin codrul negru ,de câmpie, de-au clătinat...

Adolescenţă – Nichita Stănescu

Tu eşti cântecul meu de izbândă. Peste noapte când te înfăţişezi în firele ploii, intru surâzând sub cupolele tale de cristal, uimit de bogăţia ta şi mângâi frâiele cailor tăi...

Adolescenți pe mare – Nichita Stănescu

Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai rezemandu-se cu bratul, de curenti, mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare. Eu stau pe plaja-ntinsa...

Aer de toamna – Nichita Stănescu

Mă curenta privirea ta intâmplâtoare. Frunza tristeții de pe chip deodata mi-o smulgeai, și stam în soare, cu chipul nemișcat și-ndrăgostit. Mă curenta privirea ta întâmplatoare, somnul cu vise mi-l...

Aeroport De Toamnă – Nichita Stănescu

Tras înapoi de planeta auzeam îngeri, auzeam pietrele, galbenul, verdele cum urcau noaptea spre centrul pamîntului. Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsa si arzînd treptat treptat de la copite pîna...

Aeroport în ploaie – Nichita Stănescu

Plouă rărit peste aeroport prin aerul cu lucii conuri gri, orizontale, pe sub cerul mort sub măştile de nouri vii. Privirea ta trecea prin mine purtînd în vîrf un steag...

Aeroport în seară – Nichita Stănescu

Aer despartit de aer cu o aripa de roz metal, striga rupt în suier si în vaier de-o potcoavade argint, de cal. Mor pilotii pe chitare înnorate, alungite-n vid cu...

Aerul – Nichita Stănescu

Frunzele mă atrag spre ele violent, copacii negri din toamnă, sub ochiul lunii lent refuzând să adoarmă. Aud un ceas bătând în turn ore în trecutul îndepărtat, când frigul selenar,...

Aflare – Nichita Stănescu

Plânsul fiinţelor de a fi fiinţe să nu mi-l dai în ochii mei. Gingaşul trei cel umilit de patru să nu mi-l dai din unul meu. Lasă-mă numai să-mi fie...

Ah, copacule – Nichita Stănescu

Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umar, soarele-si roteste ochiul, cazand la orizont, umbra ta e lunga si subtire pe campul acesta pustiu, de piatra Am ramas asa, tinand...

Ah, ea se uită-n mine – Nichita Stănescu

Pierit şi cu moartea fluturând aidoma unui grajd părăsit de armăsari puţind de sângele uscat al animalelor privirii ei, vai mie, sunt o biată oglindă de carne în care ea...

Ai văzut vreodată… – Nichita Stănescu

Ai văzut vreodată vreo pasăre s-o usture aerul pe care-l zboară? Crezi tu, iubito, că peştele se zgârie de apa lui sărată? Putem noi doi să credem oare mirosului că...

Al meu suflet, Psyhee – Nichita Stănescu

A venit un înger şi mi-a zis: - Eşti un porc de câine, o jigodie şi un rât. Pute iarba sub umbra ta care o apasă; mocirlă se numeşte respiraţia...

Al pământului – Nichita Stănescu

Stau şi ucid în linişte, fiinţele rezistente ale melancoliei Pe lupi mai întîi, apoi duhul albastru, pe jderi mai întîi, apoi mistreţii şi râșii. îi smulg încet din maxilarul închipuirii....

Albastru de voroneţ – Nichita Stănescu

Albastru cu cap încoronat, cu albastru tăiş fulgerător, pe albastru l-a decapitat peste nor, sub nor. Albastru fără cap, a căzut, nu el bineînţeles, trupul lui, din văzut deveni nevăzut...

Albastru pescăruş – Nichita Stănescu

1. Pe cerul limpede şi poate lung Albastru pescăruş mă cheamă, Simt o durere că nu pot să-l ajung, Deşi tot sufletul mă-ndeamnă. 2. Aş vrea să zbor, când fluturii...

Alegerea culorii – Nichita Stănescu

Inima mea îşi alege culoarea Ea îşi alege propria ei culoare, culoarea pe care-o avea încă de dinainte de a şti că o are. Inima mea îşi alege culoarea cea...

Alfa – Nichita Stănescu

Mai departe, mai aproape de centrul spaţiului, inima mea se consumă. Capul meu, ca o flacără de lumânare, mereu îşi perde ochii fierbinţi arzând mâinile tale nevăzute. El îşi hrăneşte...

Alime – Nichita Stănescu

N-ai să vii şi n-ai să morţi N-ai să şapte între sorţi N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară. Pe fundalul cel albastru