Pomule, copacule – Nichita Stănescu

Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele –
nu te latră câinele.

Îţi ţii inimile-afară.
Îmi ţin inima în seară,
trupul meu o înconjoară,

Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele –
nu te latră câinele.

Numai inima mea – una
întruna mi-o latră luna.

Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
şi umbre, cu sutele –
nu te latră câinele.

Dar când toamna dă în iarnă,
inimile ţi se darmă
de din verde către galben
cum văzui la domnul carpen.

Numai inima mea neagră
necăzută stă şi-ntreagă.