La ce mai tresari din clipite
Tăcerea nu-i, nimenea nu-i
S-aştearnă văpăi logodite
Pe scoarţe albastru-verzui.
Şi zorii la ce-i mai ascult
Verzui, cum se crapă în zare,
Pe laviţă doarme demult
Ecoul păstrat în ulcioare.
Şi nu mai râvnesc nerostitele fumuri
Din rug să le smulg ca pe-un schiptru de domn,
Călcâiul îmi sângeră încă de drumuri
Prea vin de departe… din somn…
Şi lasă în poala ta caldă să vie
Făptura mea vie şi glasul ucis,
Mi-eşti dragă femeie şi noaptea-i târzie,
Să plec mai departe, spre vis…
Şi surd răsucită-i în lacăt
Tăcerea la ce iar şi iar.
Când vântul se sprijină-n treacăt,
Cu mâna pe crengi mai tresar.
Popas – Nichita Stănescu