Poveste – Nichita Stănescu

Eu am trăit o stea îndepărtată
cu reci dulăi lătrând în raza ei,
sub frunza nevăzută dar înfiorată
cap, trunchi şi membre, devenirăm trei.
Tăiat de numai lama unui fost cuvânt
vorbit frumos în marţiană
de mult încorporatul gând
care te-a supt de ţâţa mamă…
Şi-acum, mă rog să vină ea să coasă
umbra de măr şi, şi vederea
de ochiul gol cel de mătasă
care-mi`veli în el puterea.