A cunoaste. A iubi.
Inca-odata, iar si iara,
a cunoaste-nseamna iarna,
a iubi e primavara.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste – ce inseamna?
A iubi – de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?

Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.

Inc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.

Primavara – Lucian Blaga