Scuturarea pomilor – Nichita Stănescu

-Scoală-te şi coboară-te de pe cracă,
urlă la mine luptătorul,
-Coboară cât mai iute cu putinţă,
şi i-aţi şi cântecul: ia-ţi-l!
-Mai lasă-mă să dorm, mai lasă-mă,
l-am rugat, mai lasă-mă
puţin
cât un vis: atât!

-Coboară, îmi spune luptătorul,
coboară şi vino să cânţi
luciul roşu de soare
al sabiei mele când retează
gâtul duşmanilor acestui arbore!
-Coboară până nu tai stejarul
cu sabia. Coboară!
-Da. Cobor şi nu tăia
visul în care dorm.
Uite-mă! M-am azvârlit! Da
şi din nou trezit din somn
martor al sângelui vărsat e cântecul.