Sublimul aproape că nu suportă o definiţie
ca noţiune şi nici nu ştiu dacă el este o noţiune;
partea de noţiune a sublimului are mai puţină
consistenţă decât partea de iris verde a unui
ochi verde, predestinat privirii ca orice alt ochi.
Uneori, sublimul ni se pare a fi sărbătoresc
ca duminica în capul săptămânii; într-un fel statistic,
duminica reprezintă ideea de sublim.Poate că
sublimul uneori semnifică antistatistica absolută.
Alteori el poate semnifica mirajul realizat spontan.
În destinul generaţiilor, singurul lucru imprevizibil
este sublimul. Imprevizibilul poziţional, dar
într-un fel previzibil, pentru că numai el dă
măsura unei generaţii.Sublimul nu poate fi realizat
metafizic şi static. Sublimul este o formă a acţiunii.
O formă încoronată şi întotdeauna postumă a unei acţiuni.
În zodia esteticului sublimul se constituie ca o
formă încoronată a intuiţiei. E poate primar şi barbar
să declari o operă ca fiind sublimă. Intuiţia ei,
dinamica ei secretă şi brusc revelată, este aptă
de a fi denumită sublimă. Nimic din ceea ce este
static, sau atinge perfecţiunea staticului nu
este sublim. Abscisa şi ordonata, sistemele de referinţă,
sunt bineînţeles şi axiomatice. Niciodată nu pot
fi sublime. Numai ceea ce se petrece între o
abscisă şi o ordonată, petrecerea cea mai neaşteptată
şi care pare a anula abscisa şi ordonata, aceea poate
fi denumită sublimă. Fenomenul care se arată plauzibil,
scurgerea dinamică de energie care-şi depăşeşte abscisa
şi ordonata; care îşi depăşeşte sistemul de referinţă
încadrându-se între o abscisă şi o ordonată inefabile,
într-un sistem de referinţă indicibil. El, acest fenomen,
poate fi denumit sublim.Intuiţia în cazul flagrant
al realizării sale realizează un fenomen sublim,
indiferent de natura ei.Cazuri de intuiţie sublimă
în literatura noastră, deci cazuri puţin exprimabile
din punct de vedere al unui sistem de referinţă,
am avut adesea şi ele constituie mândria inefabilă
a literaturii noastre. Postulatele nu sunt sublime,
deşi ele nu pot fi demonstrate. Sentimentul postulatelor
din viitor, celor care vor fi, adică intuiţia, ea este sublimă.
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată nu este un postulat
şi nici o constatare, în ciuda inerţiei noţionale
cuprinse în cuvintele acestui vers sublim.
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată, acest vers
care pentru mine semnifică un singur cuvânt, un cuvânt
compus cum trunchiul arborelui se compune dintr-o miriadă
de rădăcini nu are ca sistem de referinţă viaţa nici o clipă;
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată nu îşi opune mirarea
faţă de viaţă. Nu este vorba de moartea fiziologică
opusă vieţii fiziologice.Particula a muri nu se opune
particulei a trăi. Ea nu se opune nici unei particule
cu sens lingvistic; Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată
este un cuvânt compus şi în sine. Este un cuvânt sublim,
este o acţiune. O acţiune de natură estetică. Dacă ar fi
numai o revelaţie, atunci cuvântul acesta compus,
mai devreme sau mai târziu, ar putea fi elucidat.
Dar el nu este în principal o revelaţie. El este o acţiune.
O intuiţie limită care-şi depăşeşte sistemul de referinţă.
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată este un cuvânt sublim;
prin folosirea repetată a acestui cuvânt, prin intrarea lui
în conştiinţa limbii române, desigur, în viitor el
se va contracta, îşi va pierde unele silabe, unele vocale,
unele consoane. În viitorul îndepărtat al limbii, el se va
prescurta atât de mult încât va ajunge la fel de scurt
şi de la îndemâna rostirii fireşti cum bunăoară este
cuvântul dor. Cine-ar putea să dezlege în cuvântul dor
zecile de cuvinte strămoşeşti care l-au procreat?Spunem dor
şi atât.Un cuvânt sublim, o intuiţie sublimă, iniţial dor
trebuie să fi fost o acţiune, o acţiune care şi-a depăşit
cu mult sistemul de referinţă. Astăzi, cuvântul dor revelă
numai o stare de fapt. El reprezintă pentru noi sublimul
arhaic. Dinamica lui s-a împlinit. El poate fi oricând
el însuşi, sistemul de referinţă pe care-l depăşeşte
şi-l neagă. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată: un cuvânt din viitor.
Spunem Dor și atât – Nichita Stănescu