Să fi crezut de mine lacul
că sunt un simplu cal
sau o descălecare de pe şa
tinzând spre înecare
de se făcu deodată vertical
cu aripi de înaintare?
Ce frică-i fuse de lăsă
să plouă peşti dintr-însul
când uită-te şi uită-mă
tot nu m-am înecat cu dinadinsul.
Ce face valuri valuri vericale?
Ce-şi ţine în pieziş corăbii?
El crede c-aş fi vrut ca să mă-înec
în trupul dumisale,
pe când aş fi putut ca să mă tai
într-un cuţit sau nişte săbii.
E lac nebun, vă zic, scârbos şi laş
ce fuge spre seară-ntruna,
demultă vreme-s înecat
în răsăritul din apus ce-l are luna.
El încă fuge când sunt mort
evaporând întreaga mare de din port.
Tema cu variațiuni : Partitura a VI-a – Nichita Stănescu