“…Iute spre ziduri urcă fatalul cal,
îndesat cu oşteni…”
P.Vergilius Maro – Eneida
Faţă de ceea ce există
nimica nu este nici mare
nici mic.
Noi spunem:
“pământul, pământul!”
Dar faţă de ceea ce este,
el nu este
Mă duce gândul şi măresc vederea.
O, galaxia aceasta
cât un punct este
faţă de ceea ce este, –
iar punctul
şi el, cât un punct este
faţă de ceea ce este
II
ce vis deşert numărătoarea!
Râul de sori, cât un punct este
aidoma punctului cât un punct.
I-ha, i-ha, nechează calul meu
când omul din şaua lui
vorbeşte.
Faţă de ceea ce este
orice altceva este un punct.
III
Unu este un punct
oricât ar creşte
oricât s-ar îndoi şi s-ar întrei
şi s-ar împărţi
şi de mare s-ar nesfârşi la nesfârşit…
Faţă de ceea ce este cât un punct este.
Punctul şi cu iarba sunt cât un punct.
Punctul şi cu iarba şi cu pământul
şi cu soarele
şi cu stelele şi cu tot cerul
sunt cât un punct.
Egale între ele şi cât un punct
faţă de ceea ce este.
I-ha, i-ha,
eu sunt un om de cal
galopând într-un punct.
IV
Numai între ceea ce nu este
şi între ceea ce nu este,
inima mea este mare,
şi trupul meu este mai mare
decât inima mea
şi trupul calului
este mai mare decât trupul meu
V
Nu există doi
Calul şi cu mine suntem un punct.
Nu există trei
Drumul şi calul şi eu
de-a-ncălare pe el
suntem un punct.
Nu există patrul
şi cinciul
şi nici şasele…
De la zero la unu de la nimic la punct
se întinde miracolul.
Între zero şi unu, între nimic şi punct arde duhul!
VI
Între zero şi unu
există mai mic şi mai mare; –
lungul există şi scurtul,
timpul există şi calul meu
şi eu de-a-ncălare pe el.
VII
-Cine sunteţi voi,
tu calule şi tu călăreţule?
-Habar n-am cine sunt,
am răspuns.
-I-ha, i-ha, a răspuns odată cu mine
calul
pe care-l călăream de la zero la unu
de la nimic spre ceva.