La smarald sunt dus, pe brânci,
fiindcă-i place ei smaraldul
cel cu-nverzituri adânci
pentru unul, pentru altul.
na, îmi zise ochiul ei
cu sprânceana rotunjită
paşte-l dacă poţi şi vrei,
el e iarba ta iubită!
Şi-am pus dintele, arsura,
foamea si mândria mea
cu silaba-l pasc, cu gura,
dar smaraldul nu mă vrea.
zice că la el să vină
să-l mănânce, să-l înghită
un alt soi de rea jivină
cu smaralde potcovită.

din volumul “Carta Magna”

Visul unui cal – Nichita Stănescu