Al pământului – Nichita Stănescu

Stau şi ucid în linişte,
fiinţele rezistente ale melancoliei
Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jderi mai întîi, apoi mistreţii
şi râșii.
îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.
Fără dinţi, oasele par mult mai blânde.
Stau şi ucid în linişte şi din ce în ce,
cerul din jurul meu se iluminează
Iau apoi plugul
şi-l înfig adînc în pământ.
înapoia mea răsare
acoperit de grâu şi de porumb
soarele.
Razele lui
sunt de grâu şi de porumb
Le aud revărsându-se-napoia mea
pe câmpia arată.