Poezie George Bacovia

Sunt cativa morti în oras, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ti spun; Pe catafalc, de caldura-n oras, Incet, cadavrele se descompun. Cei vii se misca si ei descompusi, Cu lutul de caldura asudat; E miros de cadavre, iubito, Si

Te uită cum ninge decembre… Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar … Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar … Cu pene albe, pene negre o pasăre cu glas amar Străbate parcul secular … Cu pene

Trecând pe strada ta, Pe care nimeni n-o mai ştie – Al nopţii foşnet evoca: – Filosofie! Încet, un paznic fluiera Poema-atâta de târzie… Pustiul nopţii evoca: – Filosofie!

Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei, Orasul adoarme troienit. Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute… În haosul vietii nici noi nu ne-am găsit… O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute; — Să viu ?

Cât de străin sunt de ţara mea Şi nici un dor nu mi-a rămas – Gând rău şi-ntunecat Închide al dreptăţii glas. Va fi târziu în ziua-aceea… Şi bântuie în calea mea Tăceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce

Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Şi poate, Din umbra unei terase, Într-o după-amiază Tăcută, cu soare, Va trece o pasăre, Departe, Ca printr-un parc… Gândeşte-te atunci La fastuosul basm.

Poezie, poezie… Galben, plumb, violet… Si strada goală… Ori asteptări târzii, Si parcuri înghetate… Poet, si solitar… Glaben, plumb, violet. Odaia goală… Si nopti târzii… Îndoiliat parfum Si secular… Pe vesnicie….

S-a dus albastrul cer senin Şi primăvara s-a sfârşit – Te-am aşteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit! Şi vara, şi nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i veştejit – Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit! Târziu, şi toamna

Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au veştejit, Şi-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Eu singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste şi dărâmate, – Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine