Caii sar şi frâu-şi muşcă Jos prin văi e fum de puşcă, Corbi s-arată croncănind. Stau de-atac duşmanii gata – Uite-o-n zbor întunecata Moarte-acum spre noi venind! Ştim cu toţii ce ne-aşteaptă! Sus spre Domnul mâna dreaptă Ridicaţi-o dar, jurând!
Cântecul cel vechi al Oltului – George Coşbuc
– “Vine, tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia-l zăresc.” – “Lasí să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul tot la piept ne are Şi-i al nostru şi ne ştie Şi nu bate cu mânie Malul cel basarabesc.
Cânele ovreiului – George Coşbuc
Într’un an, cândva ‘ntr’o vară Nu știu unde, în ce sat, Un ovrei mergând cu marfă Într’o curte a intrat. Și cum intră el pe poartă Cu bagajul la spinare, Hop, îi sare înainte Un dulău urît și mare. ,,Ce
Cântec – George Coşbuc
Ti-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlãditã ruptã, Si-ti cântai amarul din caval si nai. Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptã Stefan si Mihai. Când ti-or pune piedici dusmanii sã cazi Spada
Cântecul fusului – George Coşbuc
Eu mi-am facut un cântec Stând singura-n iatac Eu mi-am facut un cântec, Si n-as fi vrut sa-l fac. Dar fusul e de vina Ca se-nvârtea mereu, Si ce-mi cânta nainte Cântam pe urma eu. De-atunci îl cânt întruna Ca-mi
Cetatea Neamțului – George Coşbuc
Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea. Dar cetesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care “Neamţul” se numea Şi-au zidit-o, spune-n cronici, Nemţi, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi ? Vezi asta-i greu !
Colindătorii – George Coşbuc
Cad fulgii mari încet zburând, Si-n casa arde focul, Iar noi pe lânga mama stând De mult uitaram jocul. De mult si patul ne-astepta, Dar cine sa se culce? Rugata, mama repeta Cu glasul rar si dulce Cum sta pe
Coloana de atac – George Coşbuc
Porniserăm din văi adânci Şi ne târam acum pe brânci Să nu ne prind-Osman de veste, Că năzuim la deal spre creste, Căci veste de-ar fi prins ai săi, Noi n-am mai fi ieşit din văi. Şi-aşa cu-ncredere vegheată Noi
Crăiasa zânelor – George Coşbuc
Orcanul însuşi stă domol Şi-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Uşoare, ca de neguri, fug Prin liniştea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutaţi încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins
Decebal către popor – George Coşbuc
Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău? Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte