Poezie George Coşbuc

Port străin şi cărţi străine, Tot ce din străini ne vine; A ne-ntrece cu ocara Şi-a batjocori mereu Ori hulind pe Dumnezeu Şi nesocotind bărbaţii Care ne ridică ţara, Ori umblînd ca apucaţii Să ne batem vecinic pieptul: De-am fi

Copilo, tu eşti gata De-a pururea să plângi! Şi când eşti tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu ştiu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toţi, şi-amarul Mai dulce ni-e aşa. Şi toate plâng cu

I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plina, Neted la trupina, Cu crengi ratezate, Spre pamânt plecate; Iara lânga plop Este-o casa noua Cu feresti vro doua, Casa sindilita Mândru varuita, Cu fata spre soare, Cu

I Fata sta la poarta, ma-sa la prilaz Nu stiu ce-avea fata, ca-i era necaz Si umbla de colo pâna colo beata. O vedea si ma-sa ca e suparata Si ca-i joaca-n lacrami ochii arsi de foc, O vedea prin

Suna coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-si calea; Latra câini de suna valea, Iar de-alaturi prin spinet Se iveste, -alene vine Flacau nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Si din racoroasa apa Ele-n vreme ce s-adapa, Pacuraru-n preajma lor Razima-se

Eu o stiu din cartea sfânta, Si ti-o spun, sa te feresti! Baiazid, talmacitorul Vrerilor dumnezeiesti, Ale carui vorbe-arata Drumul spre-adevar, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Noptii drum, Predica-n moscheie-odata: – “Dumnezeu, el ne iubi, Sa-l iubim

Las’ ochii, mamă, las’ să plângă! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sunt Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu

Dumnezeu a cuvantat: , , Sapte zile-n saptamana Eu v-am dat. Sase zile-s de lucrat, Dar a saptea sa va fie Sfanta, cum mi-a fost si mie! Sase zile vei munci Pentru painea ta de hrana; Dar o zi, Omule,

Dunărea vorbea cu Oltul: – “Tu, copile drag al meu, Zbuciumat tu vii la vale Tulbure mereu – Plouă mult la voi la munte, Sate şi câmpii de-neci, Ori ţi-e firea ta de-a rupe Maluri pe-unde treci?” – “Rup şi

La paşa vine un arab, Cu ochii stinşi, cu graiul slab. – “Sunt, paşă, neam de beduin, Şi de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toţi răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Şi-l joc în