Poezie George Coşbuc

Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoşii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Şi la Neajlov te făcură Fără dinţi, Sinane,-n gură, Şi punând duşmanii-n juguri Ei au frământat sub pluguri Sângele Dumbrăvii-Roşii. – Asta-i patria

E-n amurg. Pe deal bulgarul Liniştit îşi mână carul. Roţile nu ştiu că plânge Dealul, pe-unde omul mână; Nu ştiu boii, că-n ţărână, Pe-unde trec, e numai sânge. Noaptea-ncet, încet scoboară, Lilieci prin aer zboară. Pe-unde-a fost cumplire-odată Doarme-acum întreaga

“Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic şi desfrâu! Veţi tăia cu toţii via, Şi veţi duce toţi la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsaţi pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot.

Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine – Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i vorbesc. Eu mă uit pe apa sură Încreţit-abia de vânt; Apa lângă mal murmură. Trec şi vremile-nainte, Trec

Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt bucuria şi-amarul – În ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul. Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci Unindu-ne steagul şi

Când ne-au respins de la movilă, Căzurăm mulţi pe-aceste lunci. Şi-ntreg un regiment atunci, De ce-a văzut, a plâns de milă. În şiruri strânse şi-mproşcând Necontenit cu foc mulţimea, Se da-ndărăt dorobănţimea, Loc turcilor pe şes făcând. Curgea şi mult

Din pământ, din locuinţa Mamei tale, ieşi zâmbind, Prahova! Şi stai mirată Şi te tremură dorinţa Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ţi-e plină; Ochii tăi spre soare cată Şi-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât

– Prutule, tu vii turbat Şi cu sânge-amestecat, Şi n-ai pace şi-alinare Şi n-ai loc cum vii de mare: Ce ţi-e iar de spumegare? Şi-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oştiri păgâne Şi cai roibi fără de

Ea vine de la moară; Şi jos în ulicioară Punându-şi sacul, iacă Nu-l poate ridica. – “Ţi-l duc eu!î – “Cum?î – “Pe plată! Iar ea, cuminte fată, Se şi-nvoieşte-ndată. De ce-ar şi zice ba? Eu plec cu sacu-n spate.

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra solitara, Sta pe ginduri o femeie si priveste-n noapte-afara. Al ei suflet e furtuna, noapte e gindirea ei