Stateam pe gânduri, eu si gloata. La roata morii ne uitam Si de-n zadar ne framântam, Ca de-adevar noi tot nu dam: De ce sa-nvârte roata? —”Pai, nu-ntelegi tu româneste? —Vezi scocul?”—”Vad.”—”Si ce-i pe scoc?” —”E apa.” —”Bun! Sta apa-n
Romanță – George Coşbuc
Negura nopții doarme pe mal, Ca răzbunarea unor blestemuri, Reci sunt de crivăț negrele vremuri, Te voi cuprinde ca să nu tremuri, Dragă, și-al feții rumăn oval Culcă-l la pieptu-mi, stând visătoare. Ochii tăi negri îmi vor fi soare, Și
Rugămintea din urmă – George Coşbuc
Eşti schilav tot! Un cerşetor Te-ntorci acum acasă, Şi ce fecior frumos erai! Dar oricum eşti, ce-ţi pasă! Tu vei vedea iar satul tău Şi casa voastră-n vale, Şi biata mamă-ţi va ieşi Plângând în cale. Şi eu rămân să
Scumpă ţară românească – George Coşbuc
Scumpă ţară românească, Cuib în care ne-am născut, Câmp pe care s-a văzut Vitejia strămoşească, Scumpă ţară românească, Te salut! Şi-a mea frunte ţi se-nchină Ca naintea unui sfânt, Căci, deşi copil eu sunt, Inima de dor mi-e plină. Să
Scut şi armă – George Coşbuc
Domnul sfânt să ne iubească, Şi-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste Ţara Românească Şi-al românilor popor! Noi prin vremi ce ne-ncercară Altă armă n-am avut Numai dragostea de ţară Ce strămoşii ne-o lăsară, Şi pe Sfântul
Sosirea randunicii – George Coşbuc
Rindunica a sosit, Primavara vine, Iata mugurii-nverzesc, Gradinitele-nfloresc Tot e viu si-ntinerit Caci e cald- si bine. Ger, zapada, tot s-a dus, Primavara vine! Rasarit-a ti mindre fiori, Si prin zari se vad cocori, Verde-i jos, senin e sus Caci
Spinul – George Coşbuc
Stătea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lângă ea devale, Să-i scoată spinul din picior Şi ea plângea: – “Un spin în cale! De ce tot râzi? Ah, cum mă dor Aceste râsete-ale tale! Ea are flori de crâng la sân, Şi-n
Sus inima – George Coşbuc
Avem o mândră ţară – Prin timpi de jale-amară Strămoşii se luptară S-o scape de stăpâni. Azi singur noi, românii Suntem în ea stăpânii, Sus inima, români! O lege-avem străbună – Prin veacuri de furtună Ea n-a putut s-apună Strivită
Trei, Doamne, şi toţi trei! – George Coşbuc
Avea şi dânsul trei feciori, Şi i-au plecat toţi trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simţi că mori. Şi luni trecut-au după luni – Şi-a
Vara – George Coşbuc
Priveam fără de ţintă-n sus – Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaş cu fruntea-n soare, De pază ţării noastre pus. Şi ca o taină călătoare, Un nor cu muntele vecin Plutea-ntr-acest imens senin