M-aplec peste margine: nu stiu -e-a marii ori a binelui gand? sufletul imi cade in adanc alunecand ca un inel dintr-un deget slabit de boala. Vino, sfarsit, asterne cenusa pe lucruri. Nici o carare nu mai e lunga, nici o
Văzduhul seminţe misca – Lucian Blaga
În ceasul acela pe-a muntelui coamă – unde-adăstarăm sub brazi, nimiciţi de arzândul albastru din clara preziua de toamnă – Tu adormiseşi pătrunsă de soare mie alături, în şură de cetini. În şuier venind din adâncuri arar ca un val
Vară – Lucian Blaga
La orizont-departe-fulgere fără glas zvâcnesc din când în cand ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pământu-ntreg e numai lan de grâu şi cantec de lăcuste. În soare spicele îşi âin la sân grăunţele ca
Vară de noiembrie – Lucian Blaga
Iubito-mbogățește-ți cântărețul, Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, Și ce mai vezi, văpaia și înghețul, Dumbrava, cerbii, trestia și veacul. Cum stăm în fața toamnei, muți, Sporește-mi inima cu-o ardere, cu-n gând. Solar e tâlcul ce tu știi oricând
Vei plânge mult ori vei zâmbi – Lucian Blaga
Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi- dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul, că sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău il vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge
Veniţi după mine, tovarăşi! – Lucian Blaga
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă, se coace pelinul în boabe de struguri şi-n guşe de viperi veninul. C-un chiot vreau astăzi să-nchin în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă lăsându-mă singur, cu plânsul, cu voi, şi cu toamna. Veniţi
Vreau să joc! – Lucian Blaga
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat! Să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniţă – încătuşat. Pământule, dă-mi aripi: săgeată vreau să fiu, să spintec nemărginirea, să nu mai văd în preajmă decât cer, deasupra