În fabula verde şi calda-a naturii tu crengi ai, iubito, nu braţe, şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi. Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ? Ia seamă să nu te aprinzi cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii. În chipuri atâtea,
Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag – Lucian Blaga
Tinere care mergi prin iarba schiţului meu, mai este mult pân-apune soarele? Vreau să-mi dau sufletul deodata cu şerpii striviţi în zori de ciomegele ciobanilor. Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei? Nu m-am sfredelit şi eu în
Către cititori – Lucian Blaga
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi
Când clopotul bate – Lucian Blaga
Când clopotul bate cu glasul Preadreptului, turnul ne-nvaţă: Mergând în viată purtati-vă inima la înălţimea mândra a pieptului.
Cantăreţi bolnavi – Lucian Blaga
Purtăm fără lacrimi o boală în strune şi mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă de foc stinsă-n teacă. Ah iarăşi şi iarăşi cuvintele seacă. Vânt veşnic răsună prin ceţini de zadă. Purces-am în lume pe punţi de baladă.
Cântare vântului – Lucian Blaga
“În iubire nimeni, nimeni nu-şi ţine cuvântul. Veşnic strâns îmbrăţişat te-a ţinea numai pământul.” Astfel cântă sfâşiat lângă mine vântul, când la dreapta, când la stânga, lângă mine vântul.
Cantec in noapte – Lucian Blaga
Pietre-n cale, mereu pietre. Nime-n bezna nu ma-ndreapta. Pan’ la tine nici o piatra nu mai vrea sa-mi fie treapta. Pietre sunt si iarasi pietre. Pe poteca mea de dor, greu se lasa, greu se lasa Dumnezeul pietrelor. Lung e
Cântec sub stele – Lucian Blaga
Cu alesături de aur Timpul curge prin albastru. Jinduiesc la câte-un astru Răsărit ca o ispită Peste-amurgul meu de-o clipă, Peste basmul în risipă. Curge timpul prin înalturi Astru poartă lângă astru, Răzbunându-mă-n albastru. Visul, aur prins în palme Ca
Catrenele dragostei – Lucian Blaga
Dragă-mi este dragostea bântuită de sprâncene, de sprâncene pământene, lungi, pieziş-răsăritene. Dragă-mi este dragostea, soarele din an în veac, dragostea ce poartă-n ea moarte-ades şi-ades un leac. Spune-se că-n holdă coaptă macul îl dezbraci c-o şoaptă. Dragă-mi este dragostea care
Catrenele fetei frumoase – Lucian Blaga
I Deoarece soarele nu poate să apună făr’ de a-şi întoarce privirea după fecioarele cetătii, mă-ntreb: de ce-as fi altfel decât soarele? II O fată frumoasă e O fereastră deschisă spre paradis. Mai verosimil decât adevărul e câteodată un vis.