Iunie este Verde poveste. Iures sporeşte. Iarba mai creşte. Ziua a şasea, Sâmbăta ierbii. Creşte mătasea, N-o calcă cerbii. Cresc ale ierbii Fire albastre Pân’ la-nălţimea Inimii noastre. Asta-i măsura, Pune natura Luncilor margini, Lege-n paragini. Vin curcubeie Rouă să
În lan – Lucian Blaga
De prea mult aur crapş boabele de grâu. Ici-colo stropi de mac şi-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului şi cântă. Eu zac în umbra unor maci,
În marea trecere – Lucian Blaga
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei. Cerul se dăruieşte apelor de jos. Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere îşi privesc fără de spaimă umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste. Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
În noapte undeva mai e – Lucian Blaga
În noapte undeva mai e tot ce-a fost şi nu mai e, ce s-a mutat, ce s-a pierdut din timpul viu în timpul mut. În Hades e – tot ce-a trecut Din aheronticul ţinut vin toate amintirile. În Hades e
Încheiere – Lucian Blaga
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte. Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ. E în apă. E în vânt. Sau mai departe. Cu foaia această închid porţile şi trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus.
Înscripţie pe o casă nouă – Lucian Blaga
Toate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă. Nu-l încearcă nici un dor din ocolul lui să iasă. Toate stau la locul lor: piatră, floare şi ulcior, vatră şi amnar şi iască. Asta-i legea tuturor:
Întrebări către o stea – Lucian Blaga
Stea care subt carul cel mare abia licăreşti nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti? Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit? Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit? Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare? Păzeşti un norod, o
Iubire – Lucian Blaga
Iubeşti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului
Izvorul nopţii – Lucian Blaga
Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
La cumpăna apelor – Lucian Blaga
Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor. Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului. Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit. Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim. S-ar