Poezie Mihai Eminescu

Stelele-n cer Deasupra marilor Ard departarilor Pana ce pier. Dupa un semn Clatind catargele Tremura largele Vase de lemn; Niste cetati Plutind pe marile Si miscatoarele Pustietati. Stol de cocori Apuca-ntinsele Si necuprinsele Drumuri de nori. Zboara ce pot Si-a

I Eu pe pieptul tău culc capul Și mă uit la tine-n față, Ca copilul ce se uită L-ale maicii sale brațe. * Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă. * Chiar sărac, de ai drăguță, Ai

[ III ] “… cum de multe ori când mori oamenii, mulți de într-acei morți zic se scoală de se fac strigoi…” Îndereptarea legii, 1652 În salele pustie lumine roși de torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se

[ II ] În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald pe un cal negru zbura, și dealuri, vale În juru-i fug ca visuri – prin nouri joacă lună – La pieptu-i manta neagră

[ I ] … că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară,

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm, Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari şi mână rece. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi, Privirea ta asupra mea să plece,

O gingaş copil de rege când în haina-ţi înfoiată Treci în faetonu-ţi mândru… se mlădie nalta-ţi poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ţi luminată. Ochii tăi cei mari şi negri strălucesc de-o

Tăceți! Cearta amuțească ­ E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri ­ oștiri de nori ­ apare A morții umbră slabă

Te duci şi ani de suferinţă N-or să te vază ochi-mi trişti, Înamoraţi de-a ta fiinţă, De cum zâmbeşti, de cum te mişti. Şi nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu

Tinzându-ți mâna o priveai cuminte, Mișcai zâmbind a tale roșii buze, Șoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte. Urechea mea pândea să le auză Abia-nțelese, pline de-nțeles ­ Cum ascultau poeții vechi de muză. Și-n ochii tăi citeam atât eres,