Poezie Mihai Eminescu

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nţelese, pline de-nţelesuri – Cu-a tale umbre azi în van

Prin negre crengi de brad Se strecură luna […] Din codri-mi răsună Un dulce glas de corn În minte-mi trist repet Icoane deşarte Ah! Şi tot mai departe Se pierde-ncet-încet Al tău melodic cânt De suflet se leagă O cornule

Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr domnul Vlad ­ Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel șade trist și rece La ospățul luminat Din domnescul lui palat, Cu priviri crunte și rece, Cu-ochiul

Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare, Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare, Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată. Zbori cu șase cai ca vântul și

Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pândește să le-auză Abia-nțelese, pline de-nțeles ­ Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam

Tu cei o curtenire În glumă ­ și dorești Să-ți spun a mea iubire În versuri franțuzești. Dar eu sunt melancolic Și nu știu să răspund. Nu pot să-mbrac în glume O taină ce ascund. Tu râzi și-ți razemi capul

Cum trece-n lume toată slava Ca şi un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un

Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roş, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credinţele unei lumi cu capete îndealtfel ca şi a noastre (lucru ce

Un farmec trist şi ne’nţeles Puterea mea o leagă, Şi cu nimic nu m-am ales Din viaţa mea întreagă. E un luceafăr răsărit Din negura uitării, Dând orizon nemărginit Singurătăţii mării. Îngălbenit rămâne-n veci Şi-i e aproape stinsul, Când ale

Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept. Ca o zână din poveste ea