I Motan m-aș fi dorit să fiu cu gheare și mustețe lungi, cu coada-n sus, cu blana-n dungi, c-un ochi verzui și-un ochi căpriu II La ceasul când târâș-grăpiș zăpada nopții se adună, eu, cocoțat pe-acoperiș, să urlu a pustiu
Cântec nesocotit – Nichita Stănescu
Ți-am meşterit bănuţi de fier, să-mi vinzi un ceas din sănii tăi zbucnind în vine zurgălăi, când flămânzeam de vis şi cer … … Dar scalda caldă, nurii puri iubeau ciorchinul cel mănat Şi inima ţi-ai semănat în colbul plin
Cântec singur – Nichita Stănescu
Mă-ntorc, la tine mă întorc Doiniri să se-nfiripe! Se frânge timpul între crengi În ore și în clipe… Hei… mâine-am să-ți aduc în ochi De-mi vei ieși-nainte, Un cântec vechi, un joc de doi Din sânge și cuvinte. Cântări de
Cântec singur II – Nichita Stănescu
Te-am hotârât cu ochii negri, deci fie noapte-ncercânatâ! …rămas departe, printre crenge, mă cheamă gândul tău de fată. Le-ai adunat în ochi cuvinte neștirilor nepângărite… Tâlhar hoinar, cu văz albastru și nins pe umeri de clipite, mă-ntorc, fugit din munti,
Cântec vechi de lună nouă – Nichita Stănescu
Ieșise-n calea sufletului meu aiurea, din trotuare, Dumnezeu, dar seara grea de stele și de lut ardea pe străzi si nu l-am cunoscut. În felinarele cu iz de scrum ochi de pisică-mi licăreau în drum și pasul greu mi se-asternea
Cântec(5) – Nichita Stănescu
Mai am un gând pentru un fir de iarbă verde, curândul din curând când mă va pierde, în răsucire-naltă în care orice stea e un burghiu în zidul, al cerurilor mele. Pun şeaua peste tei şi zic: înapoi cât mai
Către Eminescu – Nichita Stănescu
Tu n-ai murit pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale Când drag îmi este mie pe lumea asta cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău, Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti ca şi
Către Galateea – Nichita Stănescu
Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău ce cutremur au şi ce culoare anume, şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale, şi bluza ta, şi inelul tău, şi
Către Laura – Nichita Stănescu
Batea atat de tare si-atat de iute vantul Ca imi smulsese din pamant mormantul. Si ochii mi i-a scos la vale Ca doua scobituri principale. De-aceea, daca azi mai plang, Plang doar cu creierul eu plang, Cu scoarta cea mai
Către Titu… – Nichita Stănescu
Eseu Si acum, Titu, aș vrea să-ti vorbesc tăcând căteva vorbe despre tăcere. Adevărata tăcere nu este aceea când se întrerupe muzica sau când se rupe în douà zgomotul. Adevărata tăcere este numai acea tăcere când ti se întâmplă, dacă