Poezie Nichita Stănescu

Mă uit în ochii tăi şi îţi spun: în curând vom da naştere unui copac dureros şi verde, dureros şi verde. Continuăm? -Continuăm! Îţi pun o mână de fier pe umărul tău de plumb şi îţi spun: în curând vom

Am schimbat naşterea pe moarte În rest am rămas de tot sărac. M-a izbit cu aripa un înger şi am devenit rege, pe un tron în prăbuşire. Nu ştiu ce înseamnă cinci, nu ştiu ce înseamnă patru în genere nu

Să ieşi în afară, să nu mai fii, să nu şi nu, ca şi cum nici n-ai fi fost. Efortul şi munca de atunci şi de acu, e pasăre fără zbor, fără rost. Bătrânul doarme-n risipire. E pescuit de sub

Duceam în viteză piramide de var, dar nu pentru ziduri, nu, nu. Duceam cuvintele acestei limbi romane dar nu pentru a fi spuse de guri. Noi suntem, iubito, aceiaşi. Numai pietrele s-au schimbat, numai iarba. Domneşte pe-aici violetul, tăcerea, cleiul

I Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. II Ioachim spuse: Singurul fapt care nu este un fapt al lucrurilor, ci un fapt în sine mişcător este cuvântul. Ioachim zise: Cuvântul are un înţeles al

XII Lasă-te pradă, lasă-te mâncat, lasă-te smuls din rădăcină, lasă-te rupt. Ninge dacă eşti în stare să îngheţi, – iar dacă nu ai firea îngheţului în tine însuţi, lasă-te nins de ea însăşi, de eşti! Ori dacă nu, ce dulce

Ca să ştergem faptul că ne-am strâns în braţe Vom trăi noi alte vieţi Viaţa scândurii, moartea pomului… Ca să ştergem respirarea ne vom umple, ne vom umple nu de aer ci de sânge,- plini de păsări visătoare Ca să

Numai fereastra ta nu se stinge, nu. Singură sus, lângă cer, orbitoare, ca un ochi mă fixează când trec bolnav de vini imaginare. Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă frunzele verzi, pieritoare, când trec cu ninsoarea sub ei bolnav

De mine cum trecea grăbită îşi rupse umbra şi apoi cum i-o luai în braţe, iute veni ca să mi-o ceară înapoi. Şi astfel ditamai bărbatul a fost nevoie ca s-ajut o fetişcană, să-şi înnoade umbra la gleznă, c-un sărut.